Iernarea camelliei

Inceputul lunii noiembrie este in arealul nostru perioada de pregatire pentru iernarea camelliei.
Atentie, in cazul camelliei protejarea nu trebuie facuta inainte ca temperatura sa atinga si chiar sa coboare usor sub limita de inghet. Nu va grabiti sa le duceti in interior cand temperatura minima este de  peste 1 grad. Nu veti reusi decat sa privati planta de umiditatea binefacatoare a toamnei.

Intr-un interior incalzit si uscat bobocii vor cadea foarte repede si va urma si degradarea plantei. Asta in cel mai bun caz, caci amplasarea unei camellii la caldura in timpul iernii duce chiar la moartea plantei.

Pentru a se dezolta frumos si a ne bucura cu multe flori toate camelliile au nevoie de o perioada rece in timpul iernii, intre 5-7, maximum 10 grade si umiditate ridicata, de aproximatic 60%. Am subliniat intervalul termic tocmai pentru ca si un interior, in principiu neincalzit dar care are 15 grade e la fel de nesanatos pentru camellie. Prin urmare in nici un caz camellia nu este o planta de apartament.

Un loc ideal este o sera rece. Si un subsol rece si luminos sau un garaj neincalzit pot fi o alternativa. De asemenea o veranda rece sau o camera neincalzita pot fi bune gazde ale camelliei in timpul iernii. O camellie “ hardy”, deci rezistenta la frig, cu radacina bine protejata poate rezista pe perioade scurte la temperaturi de pana la -10 grade chiar si in ghiveci. Daca inghetul se prelungeste se recomanda adapostirea ghiveciului intr-una din locatiile enumerate mai sus.

Umiditatea poate fi asigurata fie printr-un umidificator, fie prin amplasarea ghivecelor pe farfurii mari cu pietricele sau bile de argila, in permanenta umezite.

In perioada rece, daca ii sunt asigurate nevoile de temperatura si umiditate nu ne mai ramane decat sa le udam. Substratul trebuie sa fie doar usor umed. Atentie, nu are aceeasi nevoie de apa ca in perioada de crestere, dar, pe de alta parte, uscaciunea e un dusman de temut al camelliei ! Nu se poate estima o perioada standard la care sa fie udate, verificati o data pe saptamana substratul.

Si nu uitati, ca si in cazul celorlalte plante, trebuie facuta periodic o verificare pentru a sesiza  aparitia a unor daunatori.

Pentru cei mai "temerari" exista posibilitatea de a tine afara pe timp de iarna camellile din ghivece , cu doua conditii : sa le protejati si sa monitorizati minimele prognozate pentru fiecare noapte. La mai putin de -12/ grade devine riscant...dar nu imposibil.

Aveti mai jos si ilustrarrea unei metode de protectie: infasurati ghiveciul in paie si panza de sac sau fleece ( evident in lipsa acestor materiale orice stofa groasa disponibila e bine venita).

Apoi ghivecele le asezati langa zidul casei ( zidul vestic este ideal, dar poate fi si nordic sau sudic, in schimb toti crescatorii recomanda evitarea celui din est ) de unde vor prelua si putina caldura si, cel mai important vor fi  protejate de vantul rece.
Astfel " echipate" vor putea traversa perioada fruguroasa bucurandu-se de umezeala din aer. Cu amendamentul ca, din cand in cand, trebuiesc udate si verificate sa nu aiba daunatori de orice fel.


Se recomanda  aproape obsesiv doua lucruri :
- evitarea amplasarii in partea de est  datorita pericolului de dezghet si inghet rapid. Ca sa fie mai clar : o noapte friguroasa presupune un cer senin, un soare puternic a doua zi care poate dezgheta rapid bobocii/florile. Seara se va face din nou frig si vor ingheta la loc si acest proces este fatal caci in cel mai bun caz poate afecta planta pentru mai multe sezoane.
- evitarea protejarii cu plastic de orice fel ( cu strat de aer sau simplu). In acest caz planta va avea de suferit chiar daca nu vizibil si imediat.

Ca o concluzie, incercati sa respectati parametrii de crestere si invatand din greselile altora nu va veti pierde plantele. Desigur ca puteti sa experimentati, dar asumandu-va riscurile. E si cazul meu. Am cumparat anumite exemplare doar pentru a " testa limitele" la temperaturi mai reci,  nu mai ridicate care inseamna deteriorare sigura a plantelor sau chiar moarte.

 Subliniez pentru ca  sunt muuulti iubitori care se plang de pierderea camelliilor, si atentie, nu intotdeauna pierderea se produce imediat ci si  in interval de cateva luni, chiar si un an, dar care:   fie le pun in interior cand ar putea foarte bine sa stea inca afara, fie le amplaseaza in Est, fie le protejeaza cu "corturi de plastic", fie nu le dau soarele atat e necesar totusi, fie le indoapa cu fertilizanti in perioada in care trebuie lasate sa doarma...
Pierderea unei plante nu este o fatalitate...este pur si simplu rezultatul lipsei de informare & atentie a gradinarului.

4 comentarii:

  1. Anonim09:29

    Buna, imi place blogul tau am gasit o mutime de informatii. Am cumparat o camelie rosie plina de boboci si nu prea stiu ce sa fac cu ea. Ce sfaturi imi dai? Sunt din Buc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mi-ai spus ce fel de camellie este. Daca este "no name'- adica pe eticheta e trecut doar Camellia Japonica, atunci :
    1. Verifici sa nu aiba daunatori( inspecteaza cu mare atentie frunzele)
    2.Vezi ce substrat are, daca e in ghiveci f. mic poti sa schimbi substratul ( am postat ce tip de substratii trebuie camelliei). Schimbarea substratului se face la modul ideal dupa perioada de inflorire, dar, "in caz de forta majora" poti sa schimbi si acum.Aici numai tu decizi avand planta in fata...
    3. O asezi afara - vad ca esti din Buc si dupa prognoze va fi ok pt plante sa stea afara inca 2 sapt cu siguranta. Sub nici o forma nu o pui in interior acum, o privezi de umezeala care-i face bine.
    4. Cand temperatura de afara scade noaptea sub -2/-4 grade ( daca ghiveciul e mai mic) o duci in interior intr-un spatiu neincalzit la nu mai mult de 7 maximum 10 grade si o pui pe o farfurie mai mare cu pietricele sau bile ade argila in permanenta umede.
    In ceea ce priveste udarea citeste postarile.
    Sper ca ti-am fost de folos.

    RăspundețiȘtergere
  3. mulțumesc pentru informațiile foarte detaliate despre camelii.
    blogul tău e foarte fain. am cumpărat camellia blood of chine la preț redus de la bricostore. nu are boboci dar e foarte faină. am crezut că este plantă de apartament, dar noroc cu blogul tău...
    crezi că o pot planta în grădină, direct în pământ, acum ? (și s-o protejez cu paie chiar și pe coroana de frunze ? )
    încă o dată, mulțam fain

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iertare pentru veacul...de intarziere.
      Poti s-o plantezi in pamant dupa ce implineste 4/5 anisori....si in functie de zona in care locuiesti.

      Ștergere