Camellia - cerinte si greseli de ingrijire

Se spune despre camellii ca sunt plante foarte sensibile. Nimic mai fals. Daca ati pierdut una sau mai multe camellii au fost doar greseli de ingrijire.
Nu este o planta « de fier » dar nu este nici pe departe atat de nazuroasa precum se spune.
Respectati " un pact de neagresiune "  si veti constata ca nu vrea mai mult.
Serios vorbind si eu am avut aceleasi temeri. La prima vizita intr-o pepiniera ( Huben -Ladenburg /Germania) ucisesem deja prin nepricepere o camellie si, desi cititsem o multime de informatii despre camellii si rezistenta lor,  priveam " cu groaza"  felul in care erau manevrate de catre lucratori. Povestea este destul de amuzanta. Inainte de a ajunge am trimis un e-mail cu varietatile pe care le doresc si vreme de doua saptamani n-am primit nici un raspuns. Pentru ca imi propusesem si "aranjasem" plecarea m-am dus oricum. Cand am ajuns acolo, mi-am spus numele la receptie si am fost rugata sa astept de catre o tanara care a sunat pe cineva soptind : " A sosit dna N de la Bukarest". In cateva minute si-a facut aparitia  o nemtoaica frumoasa, proprietara pepinierei, careia nu-i venea sa creada ca totusi am venit  de la asa o distanta, dar care, ca neamtul corect, imi pusese deoparte ( cu etichete pe care era numele meu) tot ceea ce antamasem. A urmat apoi o lectie de "camellistica". Mi-a aratat cum se tund, cum se transplanteaza si chiar altoirea, care este o manevra destul de "violenta", practic este retezata planta de la 5/7 cm deasupra solului...Atunci  mi-a pierit orice sfiala si am constientizat ca este o planta ca oricare alta...

Cerinte minimale

Lumina :
Nevoia de lumina este destul de mare, trebuie sa fie puternica, chiar soare direct in cazul camellilor sasanqua ( si hibrizii) si soare filtrat in cazul camellilor japonica ( si hibrizii).

Umiditate :
Are nevoie de o umiditate de aproximativ 60%. Acest lucru presupune ca in cele trei anotimpuri in care sta afara ( primavara, vara, toamna) sa fie pulverizata pe frunze ( nu si pe flori). In timpul iernii, in interior, asezarea pe farfurii cu pietricele umede suplineste nevoie de umiditate.

Temperatura:
In sezonul cald (vara) asigurati-i cele mai bune conditii de crestere prin amplasarea in spatii racoroase – in gradina sub copaci mai inalti sau in spatele unor arbusti protejata de soarele fierbinte. Aveti grija ca ghiveciul sa nu stea pe ciment/dale incinse de soare.
In sezonul rece amplasati-o intr-o spatiu neincalzit si luminos.

Greseli de ingrijire:

- Amplasarea plantei in interior incalzit. Consecinte : cad bobocii si planta se deterioreaza.

- Nu se face verificarea plantei in magazin. Daca, de pilda, are pete maronii pe frunze e semn sigur de infestare si dupa o perioada isi va pierde bobocii/frunzele si va muri. Aveti de ales ori, fiind este o varietate pe care v-o doriti in mod special o cumparati dar, o data ajuns acasa plasati camellia in carantina, verificati radacinile si ii aplicati tratamentele adecvate, ori renuntati. Dar este bine sa fiti atenti.

- Nu se respecta cerintele de substrat. Plantele care vin in ghivece mici au de regula un substrat mai putin poros ( de fapt in cazul plantelor crescute industrial este substratul in care a fost pusa la inmultit, care are alta componenta decat cel necesar camelliei). Intr-un substrat imbacsit va suferi de “picioare reci si ude”.

- Nu se respecta cerintele de lumina. Camellia japonica nu doreste soare puternic, dar in nici un caz nu e este fericita intr-o zona complet umbrita. Cautati cel mai bun amplasament pe care i-l puteti oferi respectandu-i cerintele.

- Schimbarile bruste de temperatura in anotimpul rece. Daca planta a stat afara la temperaturi joase mutand-o brusc la temperaturi ridicate isi poate piede bobocii.

- Udarea in exces in perioada rece este iarasi o greseala comuna. In sezonul rece camellile sunt “ adormite”, prin urmare pastrati substratul usor umed si atat. Ca la orice alta planta corelati temperatura cu udarea.

- Uscaciunea in perioada calda a anului. Cand este foarte cald camellile se uda si de doua ori pe zi. Daca substratul este cel adecvat apa se va scurge destul de repede si evapora, prin urmare trebuie udata mai des. Pulverizarile nu trebuie sa lipseasca in acesta perioada.

- Fertilizatul in exces. Nu stresati plantele cu fertilizanti din belsug. Nici nu vor creste ca Fat-frumos si nici nu vor face mult mai multi boboci. Cateva fertilizari ( o data la patru saptamani) doar in perioada mai-august sunt suficiente. Incercati sa gasiti un ingrasamant special pentru camellii, dar fertilizati doar in perioada de crestere adica din mai/iunie pana in august cel mai tarziu inceputul lunii septembrie, in nici un caz mai tarziu.

Camellia pe care am "ucis-o" a " beneficiat" de urmatoarele greseli :
1. N-am inspectat planta si avea un fungus
2. Am dus-o in interior cand afara erau 8 grade si am mai si pus-o la 15 grade
3. Am udat-o, in interior fiind, la 2 zile si i-am mai si administrat ingrasamant in sept/octombrie.

Deci n-a avut nici o sansa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu